Te intrebi de multe ori ce i-a inspirat pe poeti de-a lungul vremilor sa scrie. Asta trecand cu vederea ca nu erau mereu in bratele muzelor. Adevarul e ca noi, muritorii uitam mereu sa privim in jurul nostru si trecem cu usurinta peste fascinatia pe care natura o lasa asupra noastra. Asa se face ca in fiecare primavara ma uimesc cand vad castanii din parcul orasului. Nimic nu poate egala sa privesti cerul printre candelabre inflorite. Si cand te gandesti ce simplu stie natura sa daruiasca bucurie.
De o saptamana jumatate ii primesc pe cei care trec prin parc si ii admira. Majoritatea dintre ei sunt pensionari. Privirile lor pline de respect pentru majestuosii copaci si ma gandesc ca in clipele in care ii privesc uita de faptul ca cineva ”se gandeste profund la binele lor”, respectiv cum sa le taie din pensiile pentru care au muncit o viata.
E bine ca macar florile castanilor pot sa le ofere cateva clipe de bucurie pentru ca onor guvernul nostru are grija sa le faca viata un cosmar.
